Ajutor
- in jurul Mielului bland -
.
.
Sa fiu iertat pentru preambul, insa mi se pare potrivit sa dau cuvantul specialistilor pentru a nu uita semnificatia si traditiile ce sunt legate de acest obicei:
OUL DE PASTE
Românii întrebuinteazã de Pasti nu numai ouã rosii, ci si de diferite alte culori. Prin urmare si colorile în care se coloreazã ele sunt de mai multe feluri,si anume: galbene, rosi, verzi, albastre si negre. Iar terminii tehnici pentru fiecare din aceste cinci colori sau vopsele sunt:
Gãlbinealã, gãlbãnare, gãlbineatã plural gãlbãnãri, gãlbinelesi gãlbinete. Iar termenul cel mai uzitat e plural gãlbinele. Rosalã, si rosatã, plural rosele, rusele si rosete. Iar termenul cel mai uzitat e plural rosele. Albãstrealã, plural albãstrele. Verdeatã, plural verdete si verdele. Negrealã si negreatã, plural negrele si negrete sau negreluri.
Toate colorile acestea se preparã, dupã cum vom vedea mai la vale, numai în vase nouã anume din cauzã cã ouãle, ce se coloreazã într-însele, sã nu se pãteze, ci sã iasã cât se poate de curate. Dar nu numai atât, ci pentru fiecare coloare se cere un vas deosebit.
Sosind acasã, atât cei ce au fost la Înviere cât si ceilalti, se pun cu totii la masã si, gustând mai întâi din pascã, din ouã si celelalte obiecte sfintite împreunã cu pasca, încep a mânca apoi si din celelalte bucate pânã ce se saturã.
Dupã ce s-au sãturat de mâncat, prind a ciocni cu ouã rosii, si anume mai întâi solii între olaltã, apoi copiii cu pãrintii si pãrintii cu celelalte neamuri, amici si cunoscuti.
Fãcând-o aceasta, cred cã toti cei ce ciocnesc unul cu altul se uor uedea pe cealaltã lume. Mai departe se crede si se zice cã al cãrui ou se ridicã sau se sparge mai întâi, acela e mai slab, prin urmare are sã si moarã mai degrabã sau i se iartã pãcatele.
Pãrtile ouãlor, cu care se ciocneste, sunt capul si dosul sau curul, numit acest din urmã si huscã, si anume partea cea ascutitã se numeste cap, iarã cea mai groasã dos. În ziua dintâi, adicã în ziua de Pasti se ciocneste numai cap cu cap. A doua zi, adicã luni dupã Pasti, se poate ciocni si cap cu dos, iarã în cele urmãtoare chiar si dos cu dos sau huscã cu huscã si coastã cu coastã.
Cel mai mic de ani tine oul cu capul în sus, iar cel mai mare ciocneste cu oul sãu, si anume tot cu capul, zicând: „Hristos a înviat“, iar cel mai mic rãspunde: „Adevãrat c-a înviat!“. Unii, înainte de ciocnire, cearcã ouãle în dinti si în frunte, adicã le ciocnesc putin de dinti sau de frunte, ca sã vadã si sã aleagã care îs mai tari. Si se zice cã ouãle ce sunã mai deschis sunt mai groase la gãoace, prin urmare si mai tari. Timpul, pânã când se poate ciocni cu ouã rosi e, dupã unii, din ziua de Pasti si pânã a treia zi, adicã pânã marti, dupã altii pânã în ziua de Ispas si iarãsi dupã altii pânã la Duminica mare. De la Duminica mare însã si pânã la Pastile viitoare nu e mai mult iertat a ciocni cu ouã rosii.
Fiecare ciocnitor, cãruia i s-a spart oul, este obligat a-i da celui ce i I-a spart, celui cu oul mai tare, adicã învingãtorului. Cel ce nu voieste a da oul celui ce, ciocnindu-l, i 1-a spart, acela se zice cã- l va mânca pe cealaltã lume împutit sau cu pãcurã. De aicea vine apoi cã cei ce au ouã mai tari câstigã de la ceilalti o multime de ouã rosii. Sunt însã o seamã si de aceia care nu se multãmesc numai cu ouã rosii de gãinã, ci întrebuinleazã spre ciocnire si alte ouã, precum pãrãsituri de ratã, gâscã si curcã. Ba unii, pe lângã acestea, întrebuinteazã încã si ouã de pichere sau chiar de lemn.
Despre acesti oameni lacomi la câstig se zice nu numai cã sunt niste înselãtori mârsavi, nu numai cã umblã cu ouã de pichere, care sunt cu mult mai tari
decât cele de gãinã, ca sã însele si sã câstige mai multe de cele de gãinã, care sunt mai slabe, ci se crede cã respectivii au foarte mare pãcat si toate ouãle
câstigate în acest chip le vor mânca în cealaltã lume împutite si cu viermi si cu venin.
(S.FI. Marian – „Sãrbãtorile...“)
Obicei de primãvarã strãvechi (persii antici sãrbãtoreau înnoirea anotimpului dãruindu-si ouã colorate, romanii îsi trimeteau unii altora, la ceremoniile zeului Ianus, ouã rosii) oul colorat si încondeiat este la crestini simbolul Mântuitorului reîntors la viatã.
Oul este ales la Pãresimi (în mijlocul Postului Mare) si este fiert si gãtit în Sãptãmâna Patimilor pentru a fi sacrificat (ciocnit si mâncat sacramental) de Pasti, în semn si garantie de renastere.
Ouãle încondeiate (împistrite, împietrite, muncite, necãjite, cu mãrgele, pictate, sãpate, scrise, picurate, împuiate) sunt un obicei popular si religios românesc, care în Moldova si Bucovina a devenit artã.
Ciocnitul ouãlor vopsite (înrosite, încondeiate) e un simbol al jertfei Domnului lisus. Permis numai dupã Noaptea de Înviere si pânã la Înãltarea la Ceruri, sacrificiul se sãvârseste solemn de doi crestini ortodocsi dupã reguli precise: persoana mai în vârstã, de obicei bãrbatul, loveste violent „capul“ oului tinut în mânã de partener în timp ce pronuntã formula cunoscutã „Hristos a Înviat!“ la care i se rãspunde „Adevãrat a Înviat!“ Oul a cãrui coajã a plesnit este primit în dar de cel care l-a spart sau este mâncat sacramental de persoanele care l-au sacrificat. Local, în Transilvania, tatãl familiei jertfeste singur un ou slujit în bisericã în noaptea Învierii, îl curãtã, îl împarte egal la membrii familiei pentru a fi mâncat sacramental. Desi regulile pot varia de la zonã la zonã, respectarea lor este obligatorie: cine are prima loviturã, ce pãrti ale ouãlor sã fie lovite, ciocnitul sã fie „pe luate“, „pe schimbate“, „pe vãzute“, „pe nevãzute“ etc.
Cojile ouãlor sunt aruncate pe Pãmânt pentru fertilizarea holdelor, viilor si livezilor sau în apele curgãtoare pentru a da de veste Blajinilor cã a sosit Pastele. De asemenea, se pun în hrana animalelor si pãsãrilor si se pãstreazã pentru vrãji si descântece.
(dupã Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an“)
- si apuc sa trezesc pe cineva, sarbatoare-nesarbatoare, mi-o iau pe coaja 
) copilul din noi inca tresare.
vedem noi ce va iesi.
, insa pe zi ce trece parca inclin sa fac din cele traditionale (romanesti 
Unul a iesit bicolor iar altul pop-art, nu-i nimic, mie-mi plac surprizele. 
