Iau si eu o cafeasi multumesc, ca azi am program de curatenie si am nevoie de energie. Vreau sa fac clatite si am cazut in butoiul cu melancolie. Mi-e dor de timpurile cand nu apucam sa cladesc prea multe clatite in farfurie ca mi le furau manutze mici...
Lapona Enigel, la 25 July 2020 - 08:38 AM, a spus:
Chiar asa: care este partea din corp de care va place cel mai mult? Stiti voi cum sunt femeile: Vai ce nush ce mare am, vai ce burta am/n-am, dupa caz. Eu abia acum am descoperit ca imi plac maxim genele si sprancenele mele. In rest , catastrofa
Ca zisesi iarasi de sprancene - dupa ce am citit la celalalt subiect zic hai ca ar fi cazul sa o dau pe Frida Kahlo afara din casa . Dar mi-a fost lene sa ma duc sus sa-mi iau oglinjoara obisnuita, am luat una mica in care abia imi incapea o spranceana, si dupa ceva timp si efort zic hai ca-s mandra . Cand m-am dus la oglinda din baie, m-a pufnit rasul, eu si asa am fatza asimetrica, si cu sprancenele una mai sus una mai jos, una mai groasa una mai subtire zici ca eram un portret de-a lui Picasso ... Stiu ca intrebarea era alta, dar daca urac ceva la mine, in primul rand sprancenele, dupa aia... restul . Ah, nu, cred ca degetul mijlociu de la piciorul drept e ok ...
(Cu castravetele era sceneta cu Florin Piersic...)
Aceasta postare a fost editata de adi_edi: 25 July 2020 - 04:16 PM
Eu nu știu dacă am ceva ce îmi place la mine.. poate gambele? Ma uitam ieri ca parca sunt ok din profil.nici groase, nici subțiri, Mușchii oarecum definiți dar nu exagerați
In rest ar trebui sa ma iubesc mai mult, dar numai defecte văd..
Aceasta postare a fost editata de Wowerful: 25 July 2020 - 05:45 PM
Hello, hello, ce faceti? Am avut ieri prima pana cu bicicleta, am fost sa o repar si nu mi-a pus totul la loc deoarece acum mi se blocheaza roata cand pun frana de picior!
Azi am fost in vizita, acasa, la o fosta colega (care mi-a dat-o pe Kitty) si am bolborosit impreuna cu ea si cu alta colega vreo trei ore, doamne ce a fost la gura noastra, concluzia finala a fost ca trebuie sa ne vedem mai des! ca nu am terminat de povestit una, alta! Va doresc o zi perfecta in continuare!
Cand eram mai tanara ( ) nu-mi placea nimic la mine, tare prostuta mai eram! Acum imi place tot-tot! Ma simt foarte bine in pielea mea! Nu-mi pasa de tipare si de norme in care poate nu ma incadrez.
Mino sa-ti fie de bine intalneala cu colegele si sper sa-ti repari degraba bicicleta, ce enervant e cand "mesterii" fac una nefacuta!
Hei hei , fete! Deci nu sunt singura cu capul, e bine Eu m-am lasat de niste medicamente care imi taiau maxim pofta de mancare - mama ce bine mai era . Si acum, am explodat . Sport nu am mai facut atata timp, sunt zero. Dar sprancenele imi plac
Adi - Frida Kahlo, degetu mijlociu de la picior Esti pa rau , ramai asa , ca esti beton
Eu ieri si azi am avut weekend de nebunii...ieri la prieteni : 113436788_206819084080962_4313838271652960831_n.jpg(79.31K) Number of downloads: 0
Am bobinat doua zile la rand, ca a facut prietena noastra mancare pentru doua zile si o armata intreaga. A facut os alata orientala de care cred ca nu am mai mancat din comunism. Apoi, na, da-i cu vin, da- cu bere...am plecat azi noapte inapoi, am stat cu un morcov neam cu vrejul lui Jack...nu am mai condus niciodata nici macar cu o picatura de alcool , ca sa nu mai spun ca permisul trebuie schimbat si inca nu ajunsesem la oficiul respectiv. Am zis ca daca ma opreste vreun politist zelos , acolo imi raman si carnetu si masina. Clar am intrat intr-o era noua de viata... Azi ne-am dus la ea sa terminam supracantitatea de mancare. Am si facut aproape 7 kilometri pe jos, prin padure, pe dealuri. Chiar a fost super fain.
Bravo Lori, chiar pentru curajul de a conduce cum ai condus! Mi-a reparat Cristi bicicleta, a uitat ala sa puna un surub si am facut o plimbare prin doua parcuri, urcat un deal...de ne cam tremurau genunchii dar ce bine ne-am simtit! In alta ordine de idei, eu ma simt ca si Hazel, foarte bine in pielea, desi nu sunt perfecta, vreau doar sa fiu sanatoasa.
Bravo Lori, chiar pentru curajul de a conduce cum ai condus! Mi-a reparat Cristi bicicleta, a uitat ala sa puna un surub si am facut o plimbare prin doua parcuri, urcat un deal...de ne cam tremurau genunchii dar ce bine ne-am simtit! In alta ordine de idei, eu ma simt ca si Hazel, foarte bine in pielea, desi nu sunt perfecta, vreau doar sa fiu sanatoasa.
Eu m-as duce si i-as f*-iute o schita din aia eventual unsa cu pasta de ardei iute peste buci . Aaaarrrrrrrr. Mi-e sila de pseudospecialistii din tara, din orice domeniu.
Dar ma bucur ca s-a prins al tau om vrednic si destoinc si ati putut face tura de rigoare. Si eu, gata! Mi-o aduc aminte pe mamaia mea iubita cand mulgea vaca: Fah, mutäh , n-auzi? Cand dadea vacoshenia noastra draga cu un picior in fata si mamaia nu mai putea sa mulga si se certa cu ea sa il dea inapoi in spate. Vocea ei o am in cap, mutäh-ti Laponooooo bombeul la sport. De curand am cunoscut un alt concitadin de-al meu poposti pe aici care e alergator. Aoloooo, ca sageata lui Winetou arata frate. Pffffff, cand i-am spus ca si eu faceam din astea nu demult s-a uitat cu o privire care spunea multe la mine Cum am lasat medicamentele alea am avut o perioada in care eram in stare sa trag pe nas direct pasta cu rosii si sos de rosii...ca sa nu mai spun de rosii si cu ulei de masline pe ele, presarate cu busuioc. Incredibil!
Cat despre curaj....ce curaj, maica, ca mi-a tzatzait fundul si mi-au curs sudorile pan-acasa, ca sa nu mai spun celorlalti. Nu m-am ametit nici o secunda eram super clara in cap, deh vin rosu italian , calitate super, dar daca intra vreunu-n mine, normal ca eu eram vinovata. Insa mie nu de asta mi-a fost frica, eu nu am condus noaptea prin zona aia si sunt niste intortocheli maxime la un moment dat ca sa iesi pe autostrada in directia orasului meu si daca ratezi o iei in orasul fix opus. Mi-era ca ajung naibii prin Olanda , cand era vorba de maxim 15 minute pana sa ajung la mine. Ceilalti ca bai, bine ca ne-ai scris ca am stat naiba ca pe ace, ne scrii sa venim sa te luam de pe plaja olandeza. Pffffuuuuuuu, nu mai fac din astea. Am plecat de nevoie ca imi trebuia neaparat masina mea azi, ca nu stiam ca tot acolo o sa ajung, de unde am plecat . Doamne, eu trebuia sa fiu in zodia racului.
Clau-ash : giiiiiiirl, welcome to the club, baby! La muuuuuulti muuulti ani cu copii veseli, curte plina cu miros de pizze si afumatoru delicioase, pisici, catei, soare, mare si tot ce iti doresti!
Mino, uite vis-a-vis de ce spuneam mai sus si de patania ta cu blica si "mesterul" de bicle.
Orizont de duminică
Ce s-o fi petrecând oare în lume, de sufletele noastre simt cum din ele fărâme se rup, rând pe rând şi se lepădă? Se simt ofilite, sărăcite şi atunci ne îndeamnă, pe noi cei ce le mai ţinem suflarea ostenită şi amintirea, să vorbim, chiar dacă suntem din ce în ce mai puţini. Şi noi o facem, o facem continuu, şi zadarnic, fiindcă e evident că nimic nu se îndreaptă, nimic care să însemne că cineva a fost înduplecat de vorbe. O fi firescul curgerii vieţii. Mai degrabă, s-ar putea spune că fiecare cuvânt care se rosteşte contribuie la degradare, la destrămare. Şi pe măsură ce timpul trece, pierdem ceea ce ne-am dori să devină bunuri de cinste. Stăm şi privim cum se duc pe apa sâmbetei calităţi care altă dată făceau miezul cel mai de soi al vieţii, iar miezul vieţii e de nepreţuit. Hotărât lucru, nu evoluţia, nu progresul, nu industria şi nu tehnologia contribuie la faptul acesta, ci atitudinea noastră profund oportunistă. Pot spune că a ajuns un soi de obişnuinţă să vorbim tot mai pompos despre lucruri pe care le vedem cum dispar. Vorbim zi de zi despre nevoia de calitate, spre un exemplu. Ne dorim calitatea mai presus de orice, şi mai presus de oricine. Pomenim despre povestiri în care calitatea era la mare preţ, la mare cinste. Ca om bătrân ce mă aflu, îmi amintesc, însă, cu multă claritate, despre faptul că în copilăria mea rar se auzea vorbindu-se despre calitate. Atunci când aveai ceva de făcut, mergeai la un meşter şi-i spuneai nevoia, el cugeta ceva timp, apoi îţi răspundea, şi-ţi spunea de ce condiţii are nevoie să-ţi facă lucrul cu pricina. Dacă te învoiai, bătea palma cu tine, care plecai acasă fără griji. Lucru făcut va fi de calitate. Ştiai asta, nu te îndoiai, şi nu trebuia vorbit despre asta. Nu era nevoie să pomeneşti nimic despre calitate în cerinţele tale. Era de la sine înţeles că lucrul ce ţi se va face va fi de calitate.
Dacă te încăpăţânai şi nu voiai să îndeplineşti cerinţele meşterului, acesta te trimitea la un cârpaci. Omul făcea ce putea şi tu ştiai cu precizie ce calitate avea lucrarea lui. Despre calitate nu se vorbea şi fiecare ştia exact cine e vinovatul pentru lipsa acesteia. De cele mai multe ori era tocmai cel care făcea comanda şi care, fie din zgârcenie, fie din sărăcie, fie din înfumurare voia să încalce condiţia. Da, da, condiţia era tare importantă. Era cea mai importantă. Condiţia era cea care stabilea nivelul calităţii. Contractul dintre tine şi meşter nu era nici scris, nici parafat. Era o înţelegere în care se juca cinstea şi onoarea amândurora. În zilele noastre mergi cu sufletul strâns pe la tot felul de magazine, de supermagazine, de super, supermagazine care arată fastuos. Ele arată fastuos, dar despre marfă... Despre marfă se mai poate vorbi... În ultima vreme auzim tot mai des că ar trebui să-i readucem în peisaj pe meşteri. Se vorbeşte despre tradiţie, despre vechi obiceiuri, despre gusturi uitate etc.. Deasupra tuturor, tunător însă, auzim glasurile autoritare ale unora care declară că nu poţi opri industria şi căuta să revii la meşteşugari. Spun ei că lumea a evoluat, că se îndreaptă spre orizonturi tot mai luminoase. În fapt, însă, în viaţa de zi cu zi se dovedeşte că totul este o minciună. Industria merge, dar nu către zări luminoase ci spre fals şi prefabricat. Spre lucruri de toată mâna, de duzină, bune de aruncat la gunoi de cum le-ai cumpărat. Mai apoi, noi, oamenii de rând, constatăm o neîncetată schimbare de atitudine şi de mentalitate în rândul celor ce îşi asumă partea asta a vieţii sociale. Onoarea, cinstea, mândria, demnitatea sunt considerate atribute vechi şi dezgustătoare. Totul trebuie vopsit în culori ţipătoare, totul trebuie să se risipească repede, totul trebuie să nu apuce să-şi facă treaba pentru care a fost gândit şi produs. Cam aşa arată lumea modernă, lumea celor pentru care produsul nu face nici doi bani, important este actul vânzării şi profitul obţinut. Trebuie să vindem tot mai mult ca să obţinem sume tot mai mari cu care să ambalăm cât mai spectaculos minciuna. Pe urmă, ambiţia găunoasă prin care vrem să dovedim că maşinile pot face şi ele ceea ce omul face, este ca o beţie din care se pare că nu ne mai trezim. Nu maşinile sunt vinovate, nu tehnologia şi nici uneltele folosite, ci voia omului care se prosteşte continuu. Sigur că, în condiţiile acestea, spusele unui terchea-berchea ca mine care se tot ţine de obiceiuri vechi şi trainice, nu fac nici două parale. Sigur că ar trebui să-mi ţin gura, să mă fac că nu bag de seamă. Mi se spune mereu că ceea ce se întâmplă este consecinţa progresului, a societăţii inteligente, şi alte marafeturi de acelaşi gen. Dar nimeni nu-mi spune că totul este făcut de oameni şi că aceştia ar trebui să-şi păzească ca pe ochii din cap şi mândria, şi onoarea, şi cinstea, şi demnitatea. Iar munca lor să fie de toată fala. Se spune mereu că, în trecut oamenii trăiau prost, era o lipsă acută de civilizaţie pentru că nu erau maşini, nici telefoane, nici apă curentă, nici electricitate şi nici internet. Atunci cum îmi explică cineva că lumea se îneacă într-o tot mai evidentă lipsă de civilizaţie, care peste toate celea devine cronică? Doar avem, şi maşini, şi electricitate, şi internet... Să însemne oare că, ne lipseşte ceva mult mai adânc, mai profund şi mai important? Se vede treaba că omul urmează acelaşi traseu cu produsele lui. Atunci când grija pentru calitatea produsului era condiţia esenţială, la rândul lui, omul căuta să stea în rând cu munca lui. Ieftin şi prost, sloganul zilelor noastre erau vorbe de ocară pe timpuri, vorbe de care te fereai. Din nefericire, în aceste vremi, omul devine tot mai ieftin şi tot mai prost, cu toate că vorbeşte neâncetat despre inteligenţă şi despre binefacerile ei. Sunt sigur că, acele spirite cu totul robite societăţii contemporane vor gândi amuzaţi: “S-a umflat tărâţea în moş Tăgârţă şi dă pe dinafară. Nu conteneşte să vorbească prostii de-ale lui”. Vreau să asigur pe oricine, că n-o fac din amărăciune, nu ea mă împinge să scriu ceea ce scriu. Nici amărăciune, nici necaz, nici altceva. Nu mai e lumea mea, de multişor nu mai trăiesc în ea, nu mai caut să înţeleg ce se cade să fie făcut ca să scăpăm de necazul ăsta. Mă uit la tot ce este în jur ca la un spectacol. Unul ieftin şi jucat de actori lipsiţi de talent.
Lori, adevarat ce spui acolo. Eu constat ca generatia mea e ultima in care sa iti faci treaba corect, e important. Asta probabil si din cauza dispariției școlilor care calificau muncitori in diverse meserii, chiar dacă nici atunci nu ieșea chiar specialist, aveai noțiuni tehnice si inca un lucru care acum lipsește cu desăvârșire, la angajare, cei care se apropiau de pensie îi pregateau pe noii angajați.
Acum invata fiecare cum poate, daca are chef de învățat iar lipsa noțiunilor tehnice se vede.
Despre mesteri, ca sa incepem saptamana cu un zambet:
Ma duc cu masina la service...o bag in parcare si nici bine nu intru in atelier ca-mi zice un mecanic:
-E rupta cureaua, sa stiti...
-Ba, esti nebun?! Dar cum ti-ai dat seama, il intreb eu ironic.
-Pai v-au cazut pantalonii!
Despre mesteri, ca sa incepem saptamana cu un zambet:
Ma duc cu masina la service...o bag in parcare si nici bine nu intru in atelier ca-mi zice un mecanic:
-E rupta cureaua, sa stiti...
-Ba, esti nebun?! Dar cum ti-ai dat seama, il intreb eu ironic.
-Pai v-au cazut pantalonii!
Daca va poate consola chestia cu nepriceperea si neseriozitatea si nepasarea in a-ti face munca asa cum trebuie este si aici in toate domeniile, e o alta caracteristica a zilelor noastre, din pacate