Tot eu după mine
Asta mi-a ridicat astăzi starea de bine la cote inimaginabile Pe un cd vechi pe care am zis că-l mai trec o dată prin mașină înainte de-al arunca, alături de altele pe care le-am scos de mult din uz, după ce le-am transformat în flac-uri și le-am ”depozitat” în formatul acesta pe calculator. O amestecătură extraordinară de punk cu folclor est-european.
Mi-a plăcut muzica lor de cînd am auzit prima dată de ei. În ultima vreme i-am cam uitat, așa că bucuria de a-i redescoperi azi a fost cu atît mai mare.
Cîteva informații de pe wikipedia despre ei:
Gogol Bordello este o trupă multi-etnică de punk țigănesc din sud-estul New Yorkului, care a fost formată în 1999 și care este cunoscută pentru spectacolele foarte teatrale. O mare parte din muzica trupei este inspirată de sunetele tradiționale ale muzicii țigănești din cauză că o parte din membrii săi sunt imigranți din Europa de Est.
Muzicienii folosesc acordeonul și vioara (iar pe unele albume și saxofonul și le amestecă cu elemente de cabaret, punk și de dub. Phill Jupitus descrie formația ca fiind “un pic ca și cum The Clash s-ar bate cu The Pogues în Estul Europei”, în timp ce Kenneth Partrige din The Harford Courant descrie vocea solistului Eugene Hütz ca fiind “undeva între ce a lui Borat Sagdiiev și cea a lui Triumph The Insult Comic Dog”.
Nikolai Gogol, tizul formației, a avut o mare influență ideologică pentru că a adus cultura rusească în societatea literară europeană, lucru pe care Gogol Bordello își propune să-l facă cu muzica lor în lumea vorbitoare de limba engleză. A doua particulă din numele trupei, “Bordello”, trimite, evident, la un bordel. Inițial, trupa se chema “Hütz and the Béla Bartóks”, dar Eugene Hütz spune că au hotărât să schimbe numele din cauză că “nimeni în Statele Unite nu știe cine naiba a fost Béla Bartók.” Trupa a debutat ca fiind formația neoficială a unui club numit Pizdetz, unde au devenit formația principală și unde Hütz a devenit DJ-ul clubului.
Ieri s-a întîmplat să dispară unul dintre numele muzicii românești din anii 60-70, Dan Andrei Aldea, lider al trupei Sfinx.
Și versurile:
Nu ne temem
Omizi, voi ultimi luciferi,
Cu peri băloşi pe trupul hâd,
V-aud prin pomii fructiferi,
Croncănitoare ca şi ieri,
Cum paşteţi frunza, cât de cât.
Aud: parcă se zbate bolta
în insomnii cu ochii vineţi,
Şi o cuprinde dârz revolta,
Şi geme lung-prelung recolta
Pe care vreţi s-o compromiteţi.
Gândiţi cu tigva voastră mică:
„Să ne distrugă nu-s speranţe”.
Aflaţi însă că nu ni-i frică,
Şi mai aflaţi că la adică
Există chimice substanţe.
Gândiţi cu ale voastre tigve:
„Noi suntem multe ca un roi”.
Omizi, am înfruntat noi litve
Şi le-a cântat prin veac molitve,
Şi-acum o să fugim de voi?
Nu! Nu se lasă o avere
Sub laba voastră cea pătată
Căci dragi ni-s ale noastre mere,
Şi dragi ni-s ale noastre pere,
Cum nu ne-aţi fost voi niciodată!
Noi ţânduri, ca pe-o cărămidă,
Vom face haita cea vicleană
Marş înapoi în crisalidă !
S-o afle orişice omidă,
Şi însăşi neagra coţofană !
Marin Sorescu
cat de feminina e rochia aia neagra, Doamne, ce-mi place! si ce fluida!
si pantofii aia cum oare se sustineau in picioare la toate miscarile alea in cascada? acum toate dansatoarele au pantofi cu calcaiul sustinut cu bareta peste picior