[Lapona Enigel]

http://www.youtube.c...h?v=W4z9xaeHQLs

[sarabendis]

cu drag, Laponule!

http://www.youtube.c...h?v=H7sp1sbeFuk

aici sînt cuvinte frumoase.

porţile Ateneului au rămas deschise toată noaptea şi toată noaptea au trecut oameni pe-acolo.
acum se desfăşoară slujba de înmormîntare.
e o mare de oameni adunată.
incredibil.
un bărbat strigă: dă-ne cărţi, Adriane!
un altul: dă-ne forţă, Adriane!
Marius Tucă are lacrimi în ochi.




fotografiile sînt realizate noaptea trecută şi sînt preluate din Jurnalul Naţional

[sarabendis]

Cristian Tudor Popescu: "Nu mă iubeşti, domnule Popescu".
Aceste cuvinte, spuse cu tristeţe, chiar cu durere de poet, au fost momentul de vârf al întâlnirii mele cu Adrian Păunescu.
După articolele aspre pe care le-am scris la adresa lui în anii '90, cel mai dur fiind acela legat de moartea tinerilor la cenaclul Flacăra pe stadionul din Ploieşti, în loc să-mi răspundă cu lovituri sub centură, cum e obiceiul pe la noi, a încercat să mă seducă.
Ne-am întâlnit de câteva ori, am vorbit, am făcut emisiuni de televiziune memorabile împreună.

Două drumuri se deschideau mereu între noi: unul al literaturii, al culturii pe care mergeam alături de Adrian Păunescu fără să şovăi, respirând în acelaşi ritm cu el, cuprins de o stare rară de bine, atingându-mi sufletul de al lui; celălalt, al politicii, al comportamentului social şi moral, unde paşii nu ni se potriveau aproape niciodată.
publicitate

Una dintre cele mai frumoase emisiuni de televiziune la care am luat parte a fost un Marius Tucă Show cu Adrian Păunescu.
Prima jumătate a emisiunii n-a fost decât o trântă crâncenă pe teme politico-morale între fruntaşul Partidului Socialist al Muncii şi subsemnatul.
Adrian Păunescu încerca să apere ceauşismul cu o pasiune demnă de o cauză nobilă, eu îl contram scurt şi nemilos. Şi deodată ...

Poetul a rostit din senin, sau, mai exact, din furtună, un vers:
"E vremea, Doamne, vara a fost lungă..." şi a tăcut o clipă privindu-mă în ochi.
Am continuat împreună cu el fără să clipesc:
"Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare/Şi vânturile pe câmpii le-alungă".
Sub duhul lui Rilke invocat de Adrian Păunescu, totul s-a dat peste cap ca într-un basm.
A urmat o oră de cultură trăită, împărtăşită, iubită în trei cum n-am mai apucat vreodată la televizor, de fapt obiectivele camerelor, studioul, nu mai existau, eram într-o cută moale şi primitoare a timpului, cu adevărat împreună.

"Nu mă iubeşti".
"Nu, nu vă iubesc, domnule Păunescu".
Adrian Păunescu a fost, pentru că era inteligent, talentat şi cult, cel mai eficient vector agitprop al minciunii naţional-comuniste instituţionalizate de Ceauşescu.
Mânat de pizma faţă de sexul sălbatic practicat de Păunescu cu masele pe care el simţea că nu le mai posedă, Ceauşescu a interzis cenaclul Flacăra.
Greşeală gravă.
Agitaţia şi propaganda realizate de Păunescu ar fi putut întârzia revoluţia din '89 cu câţiva ani, alăturând România Iugoslaviei lui Miloşevici.
Chiar după prăbuşirea violentă a lui Ceauşescu, Adrian Păunescu a propagat naţional-comunismul ani în şir, frânând despărţirea României de un trecut apăsător.

Dar tot el, în clipele în care era atins de flacăra geniului poetic scria versuri care pecetluiau decenii de destin ale României ce va fi fost să fie:
"De-atâtea surogate, apetitul laş /O să se simtă-n oase la urmaşi".
Adrian Păunescu a fost, după 1989, un om al trecutului.
Dar, din nou, oximoronul viu al fiinţării lui l-a făcut să formuleze, la dezgroparea inutilă şi grotescă a ceauşeştilor, un testament pentru noi, cei pe care acum ne-a lăsat cu România pe cap:
"Încetaţi să vă mai ocupaţi cu dezgroparea trecutului, haideţi să ne dezgropăm viitorul".

P.S. Mi-a lăsat şi mie, cel care l-am neiubit cu pasiune, câteva cuvinte la care să mă gândesc peste ani.
Un sms în crucea nopţii, pe care l-am primit acum câteva luni, când vara încă nu era prea lungă:
"A trecut viaţa pe lângă noi, domnule Popescu, ca un mărfar defect, şi nu mai avem timp să ne întâlnim pe lumea asta".
Nu m-am dus la catafalcul lui Adrian Păunescu de la Uniunea Scriitorilor - mi s-a părut că aşa e cinstit.
Mi-a zgâriat însă ochii şi creierul imaginea dlui preşedinte Traian Băsescu trecând pe acolo în pulover bleu şi cămaşă, ca atunci când a băut cu Gigi Becali la cârciumă.
E bine că şeful statului a fost prezent la sicriul lui Păunescu, poetul o merită, dar de ce, Dumnezeule, în această ţinută?...


http://www.youtube.c...feature=related

[sarabendis]

împreună spre o săptămînă nouă şi bună!

http://www.youtube.c...h?v=_wG6Cgmgn5U

[sarabendis]

nice and...easy...always do it nice and...rough...
uite-aşa! de bună dimineaţă cu miros de cafea

http://www.youtube.c...h?v=dstKRPAZo8Q




http://www.youtube.c...h?v=z3DWGPaUPBk

[Dan@]

http://www.youtube.c...h?v=ya4Dh4Bdmco

http://www.youtube.c...h?v=iSoFK3HZrV4

[Dan@]

rememberBendis, la 08 November 2010 - 08:04 AM, a spus:

nice and...easy...always do it nice and...rough...
uite-aşa! de bună dimineaţă cu miros de cafea

simply the best !

http://www.youtube.c...h?v=ra12L1Bl0Z4

[Alexandru]

http://www.youtube.c...h?v=oOT2-OTebx0

[Dan@]

http://www.youtube.c...h?v=8v_4O44sfjM

[Dan@]

r.i.p. Willy !

http://www.youtube.c...h?v=oRp69EZiWtE

http://www.youtube.c...h?v=2C_MPMU9Vm8

[Dan@]

Brandon (s-a lipit ca piticu' pe creier )

http://www.youtube.c...h?v=5AhU12zC8fc

http://www.youtube.c...h?v=uBENjCPS8LI

[Lapona Enigel]

Are we talking DeVille here?
http://www.youtube.c...h?v=ZO3m1hkdAUo

[Dan@]

Lapona Enigel, la 10 November 2010 - 03:51 PM, a spus:

Are we talking DeVille here?

(ntz, numai dimineata ! )


seara o dam pe De_Vil

http://www.youtube.c...h?v=LEc0woB3piM

si pe tulibu dibu ..."hei tichă, litză chitză lone!"

http://www.youtube.c...h?v=KD55bz2Zdmw

[Dan@]

http://www.youtube.c...h?v=OnTelUJrDhc

http://www.youtube.c...h?v=ryT9OX8ZHi0

http://www.youtube.c...h?v=a8SSDvDI5yg

http://www.youtube.c...h?v=gkLL7JdnIk0

[sarabendis]

uptown girl, la 10 November 2010 - 11:11 AM, a spus:

este ilegală, imorală şi îngraşă postarea unor asemenea smailici!

http://www.youtube.c...h?v=X95bWFHEu1g





http://www.youtube.c...h?v=kafVkPxjLYg



fără ( ) dar cu

http://www.youtube.c...h?v=uhV4me_k8Y8



adică o zi bună s-avem şi pa!pa!pa!pa!pa!

http://www.youtube.c...h?v=co6WMzDOh1o


doamnaaaa cu smailicii,
cre'că vedeţi că fac demersuri şi depun eforturi în ceea ce priveşte găsirea de rîzăreţi haioşi, da?

[Dan@]

rememberBendis, la 11 November 2010 - 07:24 AM, a spus:

doamnaaaa cu smailicii,
cre'că vedeţi că fac demersuri şi depun eforturi în ceea ce priveşte găsirea de rîzăreţi haioşi, da?

i-am vazut dupa vreo 5' (off, ca greu se mai incarca pagina !!! )



http://www.youtube.c...h?v=N1U8y3a3C-c

[sarabendis]

===>>>

uptown girl, la 11 November 2010 - 12:28 PM, a spus:

În bar vagon, în partea stîngă
Venind dinspre Oradea Mare
Şedea un domn în vîrstă lîngă
O duduiţă încîntătoare.

În faţa lor pe o banchetă
Pudrat şi cu obrajii livizi
Şedea citind dintr-o gazetă
Un donjuan cu ochi perfizi.

Duduia plină de iapiţă
Şi-n ochi cu două peruzele
Gemea-n răstimpuri, chinuită
De o durere de măsele.

Iar tînărul sorbind-o toată
Smerit ca în faţa unui sfînt
Murea de dor, numai să poată
Să-i adreseze un cuvînt.

- Mă scuzi ! (i-a spus cu ezitare)
Am un remediu minunat
Dacă îţi dau o sărutare
Durerea-ţi trece imediat.

Dar moşul a întrebat agale
Pe domnul cu obraji livizi
- Mă ierţi, dar leacul dumitale
E bun şi la hemoroizi ?

sincer, mă dezamăgeşti! de ce nu încerci aşa ceva:

A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti,
O prea frumoasa fata.
Si era una la părinti
Si mindra-n toate cele,
Cum e Fecioara intre sfinti
Si luna intre stele.
Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l indreapta
Linga fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.
Privea în zare cum pe mari
Rasare si straluce,
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce.
Il vede azi, il vede mini,
Astfel dorinta-i gata;
El iar, privind de saptamini,
Ii cade draga fata.
Cum ea pe coate-si razima
Visind ale ei timple
De dorul lui si inima
Si sufletu-i se imple.
Si cât de viu s-aprinde el
In orisicare sara,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apara.
*
Si pas cu pas pe urma ei
Aluneca-n odaie,
Tesind cu recile-i scântei
O mreaja de vapaie.
Si când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge miinile pe piept,
I-nchide geana dulce;
Si din oglinda luminis
Pe trupu-i se revarsa,
Pe ochii mari, batind inchisi
Pe fata ei intoarsa.
Ea il privea cu un suris,
El tremura-n oglinda,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prinda.
Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftind din greu suspina:
- "O, dulce-al noptii mele domn,
De ce nu vii tu? Vina!
Cobori în jos, luceafar blind,
Alunecind pe-o raza,
Patrunde-n casa si în gând
Si viata-mi lumineaza!"
El asculta tremurator,
Se aprindea mai tare
Si s-arunca fulgerator,
Se cufunda în mare;
Si apa unde-au fost cazut
In cercuri se roteste,
Si din adânc necunoscut
Un mândru tinar creste.
Usor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestrei
Si tine-n mâna un toiag
Incununat cu trestii.
Parea un tinar voievod
Cu par de aur moale,
Un vinat giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.
Iar umbra fetei stravezii
E alba ca de ceara -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afara.
- "Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ti urmez chemarea,
Iar cerul este tatal meu
Si muma-mea e marea.
Ca în camara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborit cu-al meu senin
Si m-am născut din ape.
O, vin'! odorul meu nespus,
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasa.
Colo-n palate de margean
Te-oi duce veacuri multe,
Si toata lumea-n ocean
De tine o s-asculte."
- "O, esti frumos, cum numa-n vis
Un inger se arata,
Dara pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodata;
Strain la vorba si la port,
Lucesti fără de viata,
Căci eu sunt vie, tu esti mort,
Si ochiul tau mă-ngheata."
*
Trecu o zi, trecura trei
Si iarasi, noaptea, vine
Luceafarul deasupra ei
Cu razele-i senine.
Ea trebui de el în somn
Aminte să-si aduca
Si dor de-al valurilor domn
De inim-o apuca:
- "Cobori în jos, luceafar blind,
Alunecind pe-o raza,
Patrunde-n casa si în gând
Si viata-mi lumineaza!"
Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
In locul unde piere;
In aer rumene vapai
Se-ntind pe lumea-ntreaga,
Si din a chaosului vai
Un mândru chip se-ncheaga;
Pe negre vitele-i de par
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevar
Scaldat în foc de soare.
Din negru giulgi se desfasor
Marmoreele brate,
El vine trist si ginditor
Si palid e la fata;
Dar ochii mari si minunati
Lucesc adânc himeric,
Ca doua patimi fără sat
Si pline de-ntuneric.
- "Din sfera mea venii cu greu
Ca să te-ascult s-acuma,
Si soarele e tatal meu,
Iar noaptea-mi este muma;
O, vin', odorul meu nespus,
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasa.
O, vin', în parul tau balai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri să rasai
Mai mindra decât ele."
- "O, esti frumos cum numa-n vis
Un demon se arata,
Dara pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodata!
Mă dor de crudul tau amor
A pieptului meu coarde,
Si ochii mari si grei mă dor,
Privirea ta mă arde."
- "Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au nu-ntelegi tu oare,
Cum ca eu sunt nemuritor,
Si tu esti muritoare?"
- "Nu caut vorbe pe ales,
Nici stiu cum as incepe -
Desi vorbesti pe inteles,
Eu nu te pot pricepe;
Dar daca vrei cu crezamint
Să te-ndragesc pe tine,
Tu te coboara pe pământ,
Fii muritor ca mine."
- "Tu-mi cei chiar nemurirea mea
In schimb pe-o sarutare,
Dar voi să stii asemenea
Cât te iubesc de tare;
Da, mă voi naste din pacat,
Primind o alta lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi să mă dezlege."
Si se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.
*
In vremea asta Catalin,
Viclean copil de casa,
Ce imple cupele cu vin
Mesenilor la masa,
Un paj ce poarta pas cu pas
A-mparatesii rochii,
Baiat din flori si de pripas,
Dar indraznet cu ochii,
Cu obrajei ca doi bujori
De rumeni, bata-i vina,
Se furiseaza pinditor
Privind la Catalina.
Dar ce frumoasa se facu
Si mindra, arz-o focul;
Ei Catalin, acu-i acu
Ca să-ti incerci norocul.
Si-n treacat o cuprinse lin
Intr-un ungher degraba.
- "Da' ce vrei, mari Catalin?
Ia du-t' de-ti vei de treaba."
- "Ce voi? As vrea să nu mai stai
Pe ginduri totdeuna,
Să rizi mai bine si să-mi dai
O gura, numai una."
- "Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri,
Da-mi pace, fugi departe -
O, de luceafarul din cer
M-a prins un dor de moarte."
- "Daca nu stii, ti-as arata
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te minia,
Ci stai cu binisorul.
Cum vinatoru-ntinde-n cring
La pasarele latul,
Când ti-oi intinde bratul sting
Să mă cuprinzi cu bratul;
Si ochii tai nemiscatori
Sub ochii mei ramiie...
De te inalt de subtiori
Te-nalta din calciie;
Când fata mea se pleaca-n jos,
In sus ramii cu fata,
Să ne privim nesatios
Si dulce toata viata;
Si ca să-ti fie pe deplin
Iubirea cunoscuta,
Când sarutindu-te mă-nclin,
Tu iarasi mă saruta."
Ea-l asculta pe copilas
Uimita si distrasa,
Si rusinos si dragalas,
Mai nu vrea, mai se lasa,
Si-i zise-ncet: - "Inca de mic
Te cunosteam pe tine,
Si guraliv si de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...
Dar un luceafar, răsărit
Din linistea uitarii,
Da orizon nemarginit
Singuratatii marii;
Si tainic genele le plec,
Căci mi le imple plinsul
Când ale apei valuri trec
Calatorind spre dinsul;
Luceste c-un amor nespus,
Durerea să-mi alunge,
Dar se inalta tot mai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.
Patrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
In veci il voi iubi si-n veci
Va raminea departe...
De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca niste stepe,
Dar noptile-s de-un farmec sfânt
Ce-l nu mai pot pricepe."
- "Tu esti copila, asta e...
Hai s-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Si nu ne-or sti de nume.
Căci amindoi vom fi cuminti,
Vom fi voiosi si teferi,
Vei pierde dorul de părinti
Si visul de luceferi."
*
Porni luceafarul. Cresteau
In cer a lui aripe,
Si cai de mii de ani treceau
In tot atitea clipe.
Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-i cer de stele -
Parea un fulger nentrerupt
Ratacitor prin ele.
Si din a chaosului vai,
Jur imprejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentii,
Cum izvorau lumine;
Cum izvorind il inconjor
Ca niste mari, de-a-notul...
El zboara, gând purtat de dor,
Pin' piere totul, totul;
Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaste,
Si vremea-ncearca în zadar
Din goluri a se naste.
Nu e nimic si totusi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitarii celei oarbe.
- "De greul negrei vecinicii,
Parinte, mă dezleaga
Si laudat pe veci să fii
Pe-a lumii scara-ntreaga;
O, cere-mi, Doamne, orice pret,
Dar da-mi o alta soarte,
Căci tu izvor esti de vieti
Si datator de moarte;
Reia-mi al nemuririi nimb
Si focul din privire,
Si pentru toate da-mi în schimb
O ora de iubire...
Din chaos, Doamne,-am aparut
Si m-as intoarce-n chaos...
Si din repaos m-am născut.
Mi-e sete de repaos."
- "Hyperion, ce din genuni
Rasai c-o-ntreaga lume,
Nu cere semne si minuni
Care n-au chip si nume;
Tu vrei un om să te socoti,
Cu ei să te asameni?
Dar piara oamenii cu toti,
S-ar naste iarasi oameni.
Ei numai doar dureaza-n vint
Deserte idealuri -
Când valuri afla un mormânt,
Rasar în urma valuri;
Ei doar au stele cu noroc
Si prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Si nu cunoastem moarte.
Din sinul vecinicului ieri
Traieste azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarasi soare;
Parind pe veci a rasari,
Din urma moartea-l paste,
Căci toti se nasc spre a muri
Si mor spre a se naste.
Iar tu, Hyperion, ramii
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvintul meu dentii -
Să-ti dau intelepciune?
Vrei să dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Să se ia muntii cu paduri
Si insulele-n mare?
Vrei poate-n fapta să arati
Dreptate si tarie?
Ti-as da pamintul în bucati
Să-l faci imparatie.
Iti dau catarg lângă catarg,
Ostiri spre a strabate
Pamintu-n lung si marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...
Si pentru cine vrei să mori?
Intoarce-te, te-ndreapta
Spre-acel pământ ratacitor
Si vezi ce te asteapta."
*
In locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Si, ca si-n ziua cea de ieri,
Lumina si-o revarsa.
Căci este sara-n asfintit
Si noaptea o să-nceapa;
Rasare luna linistit
Si tremurind din apa.
Si imple cu-ale ei scântei
Cararile din cringuri.
Sub sirul lung de mindri tei
Sedeau doi tineri singuri:
- "O, lasa-mi capul meu pe sin,
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin
Si negrait de dulce;
Cu farmecul luminii reci
Gindirile strabate-mi,
Revarsa liniste de veci
Pe noaptea mea de patimi.
Si de asupra mea ramii
Durerea mea de-o curma,
Căci esti iubirea mea dentii
Si visul meu din urma."
Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor fata;
Abia un brat pe git i-a pus
Si ea l-a prins în brate...
Miroase florile-argintii
Si cad, o dulce ploaie,
Pe crestetele-a doi copii
Cu plete lungi, balaie.
Ea, imbatata de amor,
Ridica ochii. Vede
Luceafarul. Si-ncetisor
Dorintele-i increde:
- "Cobori în jos, luceafar blind,
Alunecind pe-o raza,
Patrunde-n codru si în gând,
Norocu-mi lumineaza!"
El tremura ca alte dati
In codri si pe dealuri,
Calauzind singuratati
De miscatoare valuri;
Dar nu mai cade ca-n trecut
In mari din tot inaltul:
- "Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Traind în cercul vostru strimt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor si rece."



da, ai dreptate! e prea lungă şi prea îngustă
asta cre'că-i bunuţă: mai scurtă dar mai lată!

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,
Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.

Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară,
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.

Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nţelepciune,
Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune
Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?
S-au dus toţi, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată.
S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteţ ca un proverb.

Eliad zidea din visuri şi din basme seculare
Delta biblicelor sânte, profeţiilor amare,
Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nţeles;
Munte cu capul de piatră de furtune deturnată,
Stă şi azi în faţa lumii o enigmă nesplicată
Şi vegheaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres.

Bolliac cânta iubagul ş-a lui lanţuri de aramă;
L-ale ţării flamuri negre Cârlova oştirea cheamă,
În prezent vrăjeşte umbre dintr-al secolilor plan;
Şi ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii,
Palid stinge- Alexandrescu sânta candel-a sperării,
Descifrând eternitatea din ruina unui an.

Pe-un pat alb ca un linţoliu zace lebăda murindă,
Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă -
Viaţa-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău;
Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare,
Şi din liră curgeau note şi din ochi lacrimi amare
Şi astfel Bolintineanu începu cântecul său.

Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită,
Rumpe coarde de aramă cu o mână amorţită,
Cheamă piatra să învie ca şi miticul poet,
Smulge munţilor durerea, brazilor destinul spune,
Şi bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,
Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet.

Iar Negruzzi şterge colbul de pe cronice bătrâne,
Căci pe mucedele pagini stau domniilor române,
Scrise de mâna cea veche a-nvăţaţilor mireni;
Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute,
Zugrăveşte din nou iarăşi pânzele posomorâte,
Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni.

Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,
Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri,
Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
Acum seculii străbate, o minune luminoasă,
Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.

Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,
Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,
El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
O aşează-n tron de aur, să domnească lumi rebele
Şi iubind-o fără margini, scrie: "visul de poet".

Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte,
Visul apelor adânce şi a stâncelor cărunte,
Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal,
El deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune,
El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,
Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sobru şi regal.

............................................

Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Şi de-aceea spusa voastră era sântă şi frumoasă,
Căci de minţi era gândită, căci din inimă era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.
S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi sântem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur şi rece - marea noastră-i de îngheţ.
Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,
Când, plutind pe aripi sânte, printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeţi.

Cu-a ei candelă de aur palida înţelepciune,
Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieţii voastre drum de roze semănat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
Ce la vântul cald ce-o mişcă, cântări molcome respiră;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept, mâne-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.

"Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoane şi simbol;
Numesc sânt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.

Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri nexistente; carte tristă şi-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos jos de icoane şi cu glasuri tremurate,
Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.

Rămâneţi dară cu bine, sânte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină -
Toate-s praf... Lumea-i cum este ... şi ca dânsa suntem noi.



Toate-s praf... Lumea-i cum este ... şi ca dânsa suntem noi.


end of offtopic

[sarabendis]

http://www.youtube.c...h?v=4CXi4bCcpWw

[Dan@]

rememberBendis, la 11 November 2010 - 03:01 PM, a spus:

sincer, mă dezamăgeşti! de ce nu încerci aşa ceva:

da, ai dreptate! e prea lungă şi prea îngustă
asta cre'că-i bunuţă: mai scurtă dar mai lată!

liric vorbind, nu ?



Toate-s praf... Lumea-i cum este ... şi ca dânsa suntem noi.


end of offtopic

yeah, right !

http://www.youtube.c...h?v=WOcyYyxqN_g

bine ca n-ai pus scrisorile lui Eminescu, ca-ti spuneam "hello" miine tot pe la ora asta !!!

http://www.youtube.c...h?v=1eK6FY4Hykc

[Lapona Enigel]

uptown girl, la 10 November 2010 - 07:10 PM, a spus:

Lapona Enigel, la 10 November 2010 - 03:51 PM, a spus:

Are we talking DeVille here?

[center](ntz, numai dimineata ! )


seara o dam pe De_Vil

Allrighty then, seara o dau ... pe ce/cum vreau eu
http://www.youtube.c...h?v=P43OCIGz238