Vi s-a intamplat vreodata sa va emotionati la auzul unui cuvant? Nu vorbesc de atunci cand cei mici spun mama, papa, etc...ci de cuvinte relativ banale.
Zilele trecute vorbeam cu tata la telefon cam pe la 6 seara si mi-a zis ca mananca. La ora asta? Ce mancare e aia la 6? Si mi-a raspuns: mananc de nimiezi...Nu mai auzisem cuvantul asta de mai bine de 25 de ani, de cand traia strabunica mea (am avut norocul de a avea strabunica pana pe la 10 ani) si m-am emotionat. Nu stiu...m-am gandit la copilaria mea cand mancam de nimiezi pepene rosu cu paine neagra

Strabunica mai avea un cutit, unul pe care il folosea doar la muncile mai "murdare"...curatat cartofi, morcovi, mers in gradina cu el si taiat varza, etc. si asta erea "custure". Nici un alt cutit nu se putea numi asa. Si maitza mea (bunica) la baticele groase de iarna, dar doar la cele de purtat pe acasa le spune "tulpan". Cele de mers duminica la biserica sunt "broboade".
Nu stiu...poate vi se pare o prostie, dar eu ma emotionez cu prostii din astea. Probabil suntem ultima generatie care isi mai aminteste de chestiile astea. Fratele meu are 7 ani mai putin si daca ii spui "custure" se uita crucis. Sunt cuvinte pe care nu le mai foloseste nimeni...Inteleg, pot fi regionalisme, dar chiar nu le mai aud la nimeni - si tot in regiunea aia traim.
Batranii vostri cum vorbeau?