Ohh fetelor, ce bucurie sa intru si sa citesc ca v-ati gandit la mine desi stiam deja asta. Am primit urarile voastre de insanatosire grabnica si ma supun

Am ajuns astazi acasa.
Aventura asta a fost una... complicata pentru mine. Dupa cum stiti in 8 martie am fost operata prima data, m-am intors acasa pe 9 si s-a dezlantuit haosul. Mi-a fost rau toata saptamana, am avut dureri cumplite, n-am mancat si n-am baut. Am avut intre timp doua hemoragii, panica mare ca ele s-au oprit. Vineri, in 15, ma simteam si eu cat de cat om si va jur ca imi era foame cum nu mi-a fost vreodata in viata mea, incerc sa trec peste durerea crunta si ma fortez efectiv sa mananc 50 de grame pate de prosciutto, chestie oricum in norma a ceea ce puteam eu sa mananc. Mancam si plangeam, o ora dupa ma izbeste o hemoragie pe cae cu greu dar izbutesc sa o opresc. M-am simtit ametita si m-am intins in pat si dupa nici jumatate de ora imi vine sa tusesc si hemoragia reporneste, de data asta senzatia sangelui iimi repugna atat de tare incat vomit, hemoragia nu se mai opeste insa diminueaza si ma hotarasc sa merg la urgente, unde prin bunavointa lor, eu cu servetelele pline de sange in mana in care continuam sa scuip am asteptat 2 ore jumatate, de la 8 la zece jumatate, cand decid sa le transmit ca eu merg acasa dar pe responsabilitatea lor, pentru ca nu ma mai simt capabila sa stau in coor pe scaunele lor si sa astept si atunci se decid sa sune sa vada daca e vreun Orl-ist de garda, spre norocul meu era, o minune de doctorita, m-a vazut mi-a zis ca lucrurile nu arata prea roz si ca ma interneaza, imi face imediat niste analize sa vada daca nu exista o problema cu coagularea sangelui, pana sa ma dezmeticesc eu imi ajunge veste ca reintru in sala de operatie, marturisesc ca am fost speriata, dar spre binele meu s-a dovedit mai apoi, am fost reoperata vineri noaptea, s-a curatat bine ce-a mai ramas in urma amigdalelor si punctul unde facusem hemoragie, ba chiar a fost nevoie de doua puncte de sutura si m-am trezit din anestezie simtindu-ma ca m-au facut cumva din bucati, caci totul ma durea.
Mi-au explicat mai apoi ca istoria amigdalelor mele au ros in tesut, atat de tare incat ce-a ramas in urma amigdalelor era foarte slabit si nu s-a refacut ca la cineva care nu ar fi avut problemele mele , ba mai mult mi-a creeat toate complicatiile pe care ei mi le enumerasera ca..posibile.
Cum ma simt azi... bine, am ajuns acasa, am inceput sa mananc de ieri , bineinteles chestii foarte moi, pasate, dar mananc...Durerea inca exista dar e o nimica toata pe langa ce-a fost, ma simt slabita dar cu siguranta ma refac.
Va multumesc ca mi-ati fost alaturi, multe dintre voi ati facut-o mai mult decat propria mea familie, bineinteles ca fara sa stiti asta, dar am tinut mortis sa precizez. Va pup si va mai scriu cand o sa fiu in dispozitia necesara.Va urez tuturor sa aveti sanatate, copiii sa va fie bine, la multi ani celor ce n-am apucat sa le urez si sa vina primavara!