Ajutor
Maica-mea m-a facut la 21 de ani dar fara sa ma vrea de nici un fel...ba mai recent, am aflat ca nu ar fi vrut-o nici pe sora-mea a mica, pe ea au facut-o mai in gluma mai in serios, pentru ca tata si-a dorit mult un baiat. Pana la urma a iesit sora mea cea mica identica la fizic cu tata, cu care eu ma impac cel mai bine. Singura pe care maica-mea si-a dorit-o cu adevarat a fost aia mijlocie si asta nu s-a jenat sa o arate toata viata ei...si nu mai intru in detalii.
Eu am venit neinvitata si fara sa fac vreo cerere. De n-as mai fi venit...eram cu totii scutiti de niste treburi. Ai mei erau la inceput de drum, viata, casatorie si cum mai era pe vremea aia, iar eu am venit cand nu era momentul. Asta am aflat-o de la bunica mea care m-a crescut... Cand a aparut sor-mea mijlocie copilaria mea a luat sfarsit. Aveam 6 ani jumate. Contextul respectiv cat si un simt al meu ascutit fata de tot ce inseamna conditia femeii in general si mai ales in societatea noastra romaneasca dominata de o mentalitate inca foarte arhaica si inculto-relogioasa m-au determinat ca , din adolescenta, sa imi doresc foarte mult sa fiu in primul si in primul rand o femeie independenta si sa imi traiesc viata pentru mine, sa ma fac pe mine echilibrata si in balanta cu propriul meu eu, astfel incat sa stiu ce sa ii dau copilului meu mai departe. Mereu spuneam ca ma voi casatori de pe la 35 incolo si fac copil mai tarziu. Am fugit toata viata mea de orice fel de constrangeri sociale si am fost o rebela practicanta. Nu ma incadrez in mainstream de nici un fel si cred ca as fi fost mult mai ok daca ma nasteam barbat, cred... Probabil de asta mi-am dorit enorm un baietel, crezand eu ca baietii sunt poate mai putin sensibili ca fetitele
. Dar, factorii destin si noroc, au decis ca eu sa nu am copiii mei iesiti din mine. Imi iubesc enorm nepoteii si le duc mereu dorul si tare as mai fi vrut sa fie mai aproape de mine ca sa pot petrece cat de mult timp posibil cu ei. Nici nu imi vine sa cred cat a crescut Mociclistul. Cand vorbesc cu maica-mea pe camera vine val-vartej: Lori, ce mai faci? 
S-ar parea ca cei nacuti intre 76-81 au o viata destul de alambicata si marcata de stres mult, avand in vedere ca am fost practic generatia de "test" a tranzitiei societatii romanesti, asta presupunand toate metamorfozele ei pe plan politic, economic, social , religios si cultural. Multi din categoria asta de varsta nu au avut parte de viata personala implinita , tocmai pentru ca sunt condamnati sa isi caute rostul pe alte meleaguri, cum s-ar spune...am destul de multi prieteni care imi spun: Bai, gata , vreau sa imi refac viata , (mai) vreau un copil, etc. etc. Si deja eu pun capat discutiei si imi iau la revedere.
Mi se pare un mod de gandire meschin si egoist sa faci un copil pentru a repara esuarile si esecurile parintilor, a le umple golul din viata si din suflet, a le anihila tacerea si singuratarea s.a.m.d. La fel cum, dupa capul meu, nu l-as face doar pentru ca presiunea sociala este mare...dar, e greu de tinut piept, stiu.
Din gasca mea de la facultate suntem, cred, 5 fete care nu avem copii. Una din noi, culmea, din Barlad, are o viziune super avangardista si cool, imi place maxim de ea! Doua s-au chinuit enorm sa aiba...una sufera de endometrioza grava si a trecut prin multe operatii, a slabit enorm. Ea mereu a fost o slabuta, dar ultima oara cand am vazut-o m-am speriat si intristat de ea...atat as vrea sa o ajut, i-as da aparatul meu reproductiv, numai sa o vad fericita.
Cealalta este si ea doritoare grav, incearca de ani de zile, a ajuns saraca si pe la vrajitoare etc. Are probleme cu reproducerea, nu se prinde si gata, desi e casatorita de 20 de ani...In schimb, doua dintr ele sunt casatorite cu barbati cu 10 ani mai mici ca ele si au copii, ambele. Insa una din ele este schizofrenica si alcoolica, a avut o viata traumatizanta cu o mama care a incercat sa se sinucida si ea pe post de mama surogat a surorii ei mai mici...
Sora mea de lapte a ramas "accidental" cu sotul la 20 si de ani. A urat sa fie insarcinata, nu si-a dorit niciodata copil, mi-a si spus clar - fata, mie imi lipseste instictul matern. Nu il am. Fata ei a fost crescuta de bunica, cea care ne-a alaptat si pe mine si pe sora-mea de lapte. Abia la 16 ani fetita s-a mutat cu parintii.
Prietena mea si fosta colega de liceu care e si ea in Germania a incercat in vitro vreo 2 ani si. A suferit enorm, enooooorm, ca nu ramaneau. Pana la urma s-a descoperit ca, de fapt, el era cu probleme, motilitatea etc. Au renuntat si au ramas natural. Ea avea 36 ani si a vrut neaparat sa nasca natural. Nebunii astia aici te lasa si la 40 tot natural, daca ai 40 ore travaliul te lasa, nici o problema. Ca, vezi doamne, natura stie sa-si faca treaba. Si si-a facut-o si in cazul ei, dupa 36 ore de travaliu. Si dupa nastere, prietena mea a stat o luna la pat, intinsa, pentru ca nu putea sa stea in fund. Si acum imi spune mereu: ce tot atata copil fata, nu stii ce vorbesti...pai daca stiam prin ce treceam, imi vedeam frumos de viata
Numai planetele stiu si pot hotara
Pentru că mama mă făcuse la 31, aveam așa o chestie ca eu să fiu mamă cît se poate de tînără și așa am fost. Din toate punctele de vedere consider că am făcut cea mai bună treabă, dar nu aș recomanda nimănui s-o facă. Mai mult m-am jucat decît am educat, am avut copilăria mea mult prea actuală în minte și am făcut cu el tot ce nu am putut face eu copil. Fecior-miu e la polul opus, face 31 de ani în noiembrie, dar nu se grăbește nici să se însoare, iar copii zice că nu vrea niciodată, deși îi iubește de nu mai poate. Probabil se va răzgîndi cînd va găsi persoana potrivită. Eu n-am niciun stres, sînt fericită cu orice va vrea el să facă, dacă el o să fie fericit așa. Deocamdată sînt fericită că s-a mutat la el acasă, devenisem ca în filmul cu burlacul greu de scos din casă la 30 de ani 
gata, am terminat liceul! 
!