Internet ca-n Romania, mai greu. Si la Cocarlatii de sub stanca ai semnal super-extra-mega-ultra. In Tara Galilor, de exemplu, internetul e o gluma proasta. Ma refer in special la cel furnizat de retelele de telefonie. Nici liniile "fixe" nu-s mai breze.
Semnal de telefon, la fel, cam peste tot. In munti, rar am avut probleme. In anii de inceput ai telefoniei mobile, da, mai erau zone fara semnal. Dar acum, cred ca prea putine sunt locurile / zonele fara semnal.
In Scotia si Tara Galilor (desi nici cu Anglia nu mi-e rusine), de multe ori nu functioneaza telefoanele. Nu e semnal. Pur si simplu.
Pe de alta parte, cand vine vorba de politete, bun simt, bunavointa ori respect, lucrurile stau taman si fix pe dos!

In magazinele din Romania esti luat la bataie daca stai in drum, nu te misti repede si ai cumva pretentia sa-ti faci cumparaturile linistit. Te iau pe sus nu doar ceilalti cumparatori ci si casierii / casieritele. De parca ar fi platite la numarul de bonuri emise pe ziua cu pricina.
Exemplu concret: asta vara, impreuna cu copilul din dotare, am mers la Cora, sa iar varii chestii. Ajung la case, cozi. Vad doar cateva semne pentru mama si copil. Doua sau trei. Doar una din ele era deschisa. Vreo 6 - 7 persoane la coada.
Cumva, reusesc sa intreb casiera cum procedez, eu avand copil mic dupa mine.
Se uita la mine de parca tocmai ii cerusem banii de salariu pe luna precedenta....
Pai, daca tot sunteti cu copil, puteti veni in fata. Daca incapeti. Doar mai sunt si alti clienti!
? 😳 Trag aer in piept si ma indrept spre cei de la coada: imi dati voie sa trec, va rog? Am copil mic..
Tars, pars, scart, part.... mi se face loc. Cu ceva uitaturi: da, bine, vino cu copil la cumparaturi ca sa te poti baga in fata!!!!
Casierita termina cu persoana care era deja la rand, apoi ma ia pe mine. Cu o mutra acra si cu dintii inclestati de credeam ca-i troznesc, scaneaza produsele si ma ia la trei-pazeste ca n-am cantarit bananele. Cu un sictir de zile mari imi inmaneaza si restul produselor si se impacienteaza cand vede ca eu pun linistita produsele in punga, apoi in carucior, in loc sa-i platesc 'mneaei suma cuvenita si sa azvarl mai rapid cumparaturile undeva, numai sa-i eliberez ei tejgheaua. Mai sa faca apoplexie pana am binevoit sa scot cardul si sa platesc. Imi spusese ca am de plata nu-stiu-cat de cateva ori. Si nu parea sa auda cand ii ziceam: da, platesc imediat.
Iar daca mai aveam si marunt, cred ca ma suta fara sa clipeasca..
De multe ori, viata de zi cu zi pare un adevarat maraton. Mereu pe fuga, mereu pe drum. Niciodata nu pari sa fi terminat alergatura. Iar daca mai iei in calcul fetele acre de pe traseu, injuraturile zilnice pe care le auzi / ti le iei (pur si simplu pentru ca existi, de multe ori), nu e de mirare ca la sfarsitul zilei esti extenuat. Fizic si psihic.
Poate ca asa mi se pare mie. Poate ca in zonele rurale, in orasele mici, nu e asa rau / urat.
Da, Munchen, Londra si Paris mi se par orase civilizate, comparativ cu Bucurestiul. Sunt mult mai mari, dar, paradoxal, viata mi s-a parut mai linistita / relaxata acolo.
O alta trasatura care ma omoara: bagatul (cu forta) in viata altuia, in special a mamaitelor binevoitoare si curioase. Ca e vecin, ca e strain, imediat trebuie sa afle tot: de la numarul de chiloti din dulap si pana la numarul de telefon al stramatusii.
Dupa ce ai vorbit atata si te-a stors de toate informatiile posibile si imposibile, vine si randul 'mneaei sa turuie: ca tre' sa faci, dregi, alegi, culegi. Ca asa si pe dincolo. Ca pe vremea ei....
Niciodata nu am fost descusuta si sfatuita cu "bunavointa" in afara Romaniei. Da, clasicele ce faci, cum esti, de unde esti, cum e vremea, cum ti se pare..... Dar atat.