
Ingrediente:
300 gr faina, 2 linguri de zahar, 2 lingurite praf de copt, un pachet de zahar vanilat, o lingurita jumate de bicarbonat de sodiu, jumatate de lingurita de sare fina, 2 oua, 400 ml lapte, 2 linguri de unt nesarat, 60 gr unt pentru prajit, 185 gr afine (proaspete sau congelate - dar nu decongelate!)
Cum se face
0. Preincalziti cuptorul la 90 de grade - foc foarte mic
1. Topim cele 2 linguri de unt, si il lasam sa se raceasca
2. Amestecam faina, zaharul, sarea, bicarbonatul si praful de copt intr-un bol incapator

3. Amestecam laptele cu ouale, le batem binisor cu laptele
4. Turnam amestecul de lapte si untul topit peste faina
5. Amestecam cu o furculita, de la interior catre exterior, pana cand incorporam toata faina. Consistenta trebuie sa fie cu cocoloase mici, trebuie sa nu fie omogena!

6. Adaugam afinele congelate sau proaspete, amestecand cu grija astfel incat sa nu le zdrobim

7. Pregatim tigaia in care le vom coace. Dupa ce s-a incalzit, punem un mot de unt (jumatate de lingurita) in mijlocul tigaii si il topim, incercand sa delimitam cercul pe care vom coace clatita. Atentie: nu punem toata cantitatea de unt dintr-o data in tigaie, nu avem nevoie sa ungem decat portiunea pe care se va coace clatita - ca aluatul sa isi ia cat are nevoie. Altfel untul se va arde si il putem arunca dupa prima clatita. Eu am incercat reteta si fara ungerea cu unt a tigaii, iar rezultatul nu m-a multumit.
8. Luam cu polonicul aluat (cam 1/2 de polonic) si il turnam usor in centrul tigaii, avand grija sa turnam mereu in centru. Aluatul se va distribui frumos, sub forma de cerc (diametru 10-15 cm, in functie de cat aluat turnati)

9. Prajiti clatita la foc mediu, pana cand apar bule de aer in centru, la suprafata. Acum e momentul sa o intoarceti, folosindu-va de o spatula

10. O mai lasati pe foc pana cand se rumeneste frumos si pe cealalta parte

11. Cand e gata, o luati din tigaie si o mutati intr-un vas de cuptor - o veti tine in cuptor pana ce si celelalte clatite sunt gata, ca sa le aveti calde la masa.

12. Puneti din nou unt in tigaie si purcedeti la cea de-a doua clatita
13. Cand ati terminat de prajit clatitele, le duceti la masa, le stropiti cu sirop de artar si le mancati cu mare pofta!
